Visez ...

Visez cu ochii deschisi atintiti undeva in viitor , spre un loc necunoscut , spre un soare stralucitor , spre o lume imaginara.
Aceste vise imi aduna in fata ochilor inpaienzeniti de lacrimi , chipul lui pentru ca apoi sa mi-l rapeasca pierzandu-l undeva departe , departe in undele rotitoare ale amintirilor.
Il caut mereu , dar intotdeauna mi-e imposibil sa il gasesc.Se ascunde dupa un copac batran , se ascunde de lumea inundata de frumusete , de privirile mele indrasnete si copilaresti.De ce se pierde in aceste lucruri fara de seaman ale tineretii , zburand in nestire pe potirul de aur al fiecarei flori .Se destrama usor dar il regasesc lovindu-se de fiecare petala de vant, leganandu-se la fiecare strapungere a razelor de soare tomnatic.

Uitata ....:(

In suflet mi-a ramas o amintire .O farama suava de adevar ce da sens intregi mele trairi .Sub bolta ei , tesuta din intamplari , regrete si suspine , imi aplec capul spre a-mi revedea prin aburii uitari , prin ani ce au sters ultimele pete de iubire , acel prag inalt de care o data m-am poticnit .Am ramas acolo speriata cautand o poarta spre copilarie , spre lumea negraitoare a florilor , spre lumea inteleapta a vietatilor .Dar nimeni nu m-a ajutat . Portile reci au ramas intotdeauna inchise spre a-mi trezi in suflet un sentiment de ura si singuratate . El a pasit mai departe ,peste pragul necrutator , peste zidul temeinic al despartirii. Si-a intors capul fulgerandu-ma cu ultimul sau zambet . Eu am ramas acolo privind tineri fericiti ce pluteau ca niste fluturi doborand orice piedica in calea lor . Statornica langa pragul inalt m-am prefacut intr-un arbore tanar , prin care curgea un sange fierbinte , prin frunzele caruia misunau mii de lacrimi amare . Mi-am facut prieteni florile campului ce isi inghesuiau in buchetele frumusetea , ce isi raspandeau mirosurile vi peste frunzele mele moarte . Acolo l-am asteptat ani de-a randul , amortita de durere si de lacrimi .
In fiecare primavara ii impleteam din florile sufletului meu cununi gingase pe care i le asezam la picioare.
Am crezut in adevar si in iubirea lui , am sperat ca intr-o zi se va intoarce cerandu-mi iertare ca m-a lasat singura la marginea mai multor drumuri.Am visat ca vantul il va intoarce din drum , lovindu-l usor cu palele sale limpezi si ca florile lacrimilor mele il vor indupleca , regasindu-ne in iubirea uitata ce ne va lega mai mult . Ce ne va unii pentru totdeauna .

Scurta povestioara :-<

Totul a inceput intr-o zi ploioasa de Septembrie , cand credea ca a pierdut tot si ca nu mai avea pentru ce traii... Mergand pe strada admirand viata scurta dar pretioasa a stropilor de ploaie ... Dorindu-si si mai mult sa moara ... Aducandu-si aminte de de durerea provocata de plecarea lui , durerea a o mie de cutite ce ii strapungeau inima . De durere ea se prabusi in genunchi plangand de dor ... Plangand regretele , plangand amintirile ce o urmareau precum o umbra de care nu avea parca sa mai scape...Intalni un tanar ... pierdut si el parca ... in aceasi lume devastata de iubire .

Tacuti ... cu ochii inlacrimati se priveau deja de un timp....De parca s-ar intelege atat de bine ca nu ar avea nevoie de cuvinte pentru a exprima ce simt ....