Lacrimi . Uitare . Tacere . Imi ridic pleoapele pentru a privi orizontul nedefinit al sufletului meu . Singura ma straduiesc sa ating cu varful degetelor razele mladioase si subtiri ale lunii. Sunt atat de aproape si totusi ... Atat de departe .
Aluneca usor in aerul ingemanat de culori si miresme , prelingandu-se in unduirea lacrimilor ce tremurau pe obraz pana in adancul sufletului ...
Singura ea e fericita si isi imprastie in nestire licaririle fierbinti peste lumea intreaga ...
Hoinaresc pustie in parcul gol si fara grai , lacrimile imi spala obraji inrositi de atata durere ce parca nu mai vrea sa plece , s-a instalat in sufletul meu definitiv . Am inceput sa ma satur de suferinta grea din sufletul meu ce de fiecare data se hraneste cu lacrimi sarate devenind si mai puternica , distrugandu-ma pe dinauntru , lasandu-mi sufletul ca o ruina a unei cetati dupa razboiul aprig a doua popoare .
O masca a ceea ce o data am fost... Atat doar o bucata de plastic uitata intr-un colt pustiu de vreo printesa hotarata ca la balul de anul viitor sa fie costumata altfel , pentru a uimi pana si oglinda .
O farama din trecut sau poate un puzzle invechit de vreme , nedescoperit in intregime nici chiar de cele mai mari genii ale lumii. O cifra ce poate o data descoperita rezolva ecuatia vieti ....
Asta sunt ....Eu
