Eu....

     Hoinaresc pustie in parcul gol si fara grai , lacrimile imi spala obraji inrositi de atata durere ce parca nu mai vrea sa plece , s-a instalat in sufletul meu definitiv . Am inceput sa ma satur de suferinta grea din sufletul meu ce de fiecare data se hraneste cu lacrimi sarate devenind si mai puternica , distrugandu-ma pe dinauntru , lasandu-mi sufletul ca o ruina a unei cetati dupa razboiul aprig a doua popoare .
    O masca a ceea ce o data am fost... Atat doar o bucata de plastic uitata intr-un colt pustiu de vreo printesa hotarata ca la balul de anul viitor sa fie costumata altfel , pentru a uimi pana si oglinda .
    O farama din trecut sau poate un puzzle invechit de vreme , nedescoperit in intregime nici chiar de cele mai mari genii ale lumii. O cifra ce poate o data descoperita rezolva ecuatia vieti ....
                                    Asta sunt ....Eu