In suflet mi-a ramas o amintire .O farama suava de adevar ce da sens intregi mele trairi .Sub bolta ei , tesuta din intamplari , regrete si suspine , imi aplec capul spre a-mi revedea prin aburii uitari , prin ani ce au sters ultimele pete de iubire , acel prag inalt de care o data m-am poticnit .Am ramas acolo speriata cautand o poarta spre copilarie , spre lumea negraitoare a florilor , spre lumea inteleapta a vietatilor .Dar nimeni nu m-a ajutat . Portile reci au ramas intotdeauna inchise spre a-mi trezi in suflet un sentiment de ura si singuratate . El a pasit mai departe ,peste pragul necrutator , peste zidul temeinic al despartirii. Si-a intors capul fulgerandu-ma cu ultimul sau zambet . Eu am ramas acolo privind tineri fericiti ce pluteau ca niste fluturi doborand orice piedica in calea lor . Statornica langa pragul inalt m-am prefacut intr-un arbore tanar , prin care curgea un sange fierbinte , prin frunzele caruia misunau mii de lacrimi amare . Mi-am facut prieteni florile campului ce isi inghesuiau in buchetele frumusetea , ce isi raspandeau mirosurile vi peste frunzele mele moarte . Acolo l-am asteptat ani de-a randul , amortita de durere si de lacrimi .
In fiecare primavara ii impleteam din florile sufletului meu cununi gingase pe care i le asezam la picioare.
Am crezut in adevar si in iubirea lui , am sperat ca intr-o zi se va intoarce cerandu-mi iertare ca m-a lasat singura la marginea mai multor drumuri.Am visat ca vantul il va intoarce din drum , lovindu-l usor cu palele sale limpezi si ca florile lacrimilor mele il vor indupleca , regasindu-ne in iubirea uitata ce ne va lega mai mult . Ce ne va unii pentru totdeauna .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu